642-832 70-432 C4040-109 070-341
 harta evenimente
 sport cu capul fotomix
 pitestiforumisti contact
banner
 bancuri blogcisme festival de scurt metraje pitesti scurte, bune si destepte


Invazia perfecta

Vine din toate partile si corpul mi se scufunda incet in apa rece si albastra din raul imens care mi se pare ca nu se mai termina.Asta din cauza inaltimii mele de aproximativ un metru.

A fost prima mea cunostinta cu o apa mai mare decat cea din cada sau a unui lac pe care mi-o amintesc.
Si ma las purtata de placerea asta noua pentru mine …
In locul magic pe care l-am gasit, viata are alt sens, lipsita de griji monotone .
Pentru orice alta persoana locul asta unde ne simtim cel mai bine are ceva special, ceva care te umple de energie si te transforma intr-o fiinta vie. Atunci deschid ochii si ma izbeste realitatea.
Ce este realitatea?..un canal de televiziune?..nu ..realitatea este ca am ramas fara bani, ca s-a terminat vacanta si ca vine sesiunea. Asta deja incepe sa ma enerveze.
 
E destul de dificil sa faci fata cerintelor tot mai mari si sa ramai acelasi fara sa devii un produs de marketing. Iar cerintele astea incet isi pun amprenta pe tine.
Ar fi bine sa nu uiti cine esti tu si cum ai putea sa aduci piese autentice in viitor, piese care te personalizeaza si te reprezinta.
Crezi ca stii ce te asteapta, sau daca mai continui sa respiri? Nu, nu stii, nu ai cum pentru ca totul se desfasoara mult prea repede, prea alert si fara ca nimeni sa se opreasca. Iar unii dintre noi suntem aici si parca toata lumea alearga in jurul nostru.
Vine apocalipsa si eu nu stiu?
Atunci ai de ales: ori iti faci un plan in care incerci sa supravietuiesti, ori iti faci o lista cu ceea ce vrei sa faci si nu ai avut inca ocazia.
Cel mai greu cred ca este sa traiesti in lumea ta, detasat de realitate, fara sa fii invadat de lucruri si sentimente care nu au nici o legatura cu tine si care te arunca cat mai aproape de perfectiune.
Si spun asta pentru ca am incercat si nu merge, nu ai cum sa fii omul perfect.
 
Tot ce pot sa sper acum este sa nu devin altcineva si sa imi placa in continuare sa privesc cerul somnoros dimineata si sa ma plimb cu picioarele goale pe iarba plina de roua.
Ca si apa uneori linistita, alteori intunecata in functie de ceea ce se petrece in interior totul se reflecta in exterior. Asa e si cu noi.
Suntem incadrati in clase sociale sau in triburi de nationalitati, de moda, de scoli, de influente care te preseaza sa faci si tu parte dintr-un tipar, care nu iti dau voie sa fii tu.
Toti avem dreptul la viata dar fiecare este unic doar pentru simplul fapt ca gandeste diferit. Acest lucru ar trebui sa ne faca sa fim mai deschisi spre alte idei fara sa mai judecam.
Ai putea sa fii un pic nebun sa nu te bucuri de viata, poti sa fii curajos si sa lupti pentru ceea ce crezi si trebuie sa recunosti cand ceva s-a terminat.
Intr-o altfel de lume, una pe care suntem prea speriati sa o schimbam si prea nesiguri pe propriile noastre puteri sa o putem stapani, … fugim. Cand oamenii au avut speranta zeii s-au clatinat, noi de ce ne speriem cand avem toate armele in mana si toate sansele de partea noastra? Care este motivul pentru care ne plecam capetele si nu dorim decat sa fugim?
Si disparem in fiecare zi, o sa ne stearga universul, natura, un meteorit, un virus nou si mortal, lipsa de apa si alimente, haosul tehnologic, tipul care adoarme pe butonul „delete earth”.
Poate se intorc dinozaurii si ne fac felul preferat de mancare. Eu ma rog sa nu intru pe mainile ridicole ale unui Tiranosauris rex, macar finalului meu sa ii ramana un pic de demnitate.
 
Semne sunt, toate ne prevestesc ca suntem invadati, filme, carti, urletele cainilor pichinezi si roz.
Ideal ar fi sa avem un curaj extraordinar si sa nu ne temem de parerile din jur sa nu ii lasam pe altii sa ne spuna ”nu poti!”, doar pentru ca ei nu pot.
Oamenii liberi de fapt nu sunt liberi, traiesc inconjurati de garduri invizibile.
Eu pot doar sa incerc sa depasesc limitele din jurul meu.
Trebuie sa nu incetezi sa urci treptele spre fericirea ta, pentru ca drumul e cel mai frumos, destinatia ..necunoscuta, asa ca de ce sa nu traversam niste bariere; oricum, la un moment dat, nu poti evita sa nu cazi. Sa incetam sa ne facem griji din orice.
Asa ca azi am decis sa nu mai alerg, mai bine merg, ma opresc un pic din agitatia asta si o sa las timpul sa ma ajute. O sa las picioarele sa ma poarte spre ceea ce vine, o sa innot spre necunoscut si o sa fiu vie, nu amortita de viteza… Si respirati oameni buni ...ajuta la oxigenarea creierului.

 

 

 

Autor:   Roxana

0  comenteaza 6 January, 2010  


Pentru a putea adauga un comentariu trebuie sa fii logat! 0


Comentarii
   login      >>|user nou?   >>
--------

<< hellobacau  | hellosibiu  >>
--------

Locatii
* Cinema / Teatre
* Muzee / Galerii
* Cluburi, baruri, pub-uri * Shopping
* Pizzerii * Farmacii
* Hoteluri / Turism * Banci
* Intretinere / Sport * Benzinarii
* Auto * Notariate
* Administratie locala *Diverse
* Agentii Imobiliare * Restaurante
--------

--------


--------


Poza zilei
poza zilei
--------
logo HP home | despre noi | sitemap | ajutor | termeni si conditii | contact
© Copyright Hello Pitesti 2008. Toate drepturile rezervate.