642-832 70-432 C4040-109 070-341
 harta evenimente
 sport cu capul fotomix
 pitestiforumisti contact
banner
 bancuri blogcisme festival de scurt metraje pitesti scurte, bune si destepte


Cum sa faci 3 ore pe drum intre Pitesti-Bucuresti

Nu va ganditi ca o sa incep sa vorbesc despre gropile de pe autostrada, nu o sa scriu nici macar despre autostrada, dat fiind ca nu am fost cu masina ci cu trenul.

Sambata dimineata, zi frumoasa, trebuia sa plec cu parintii mei la Bucuresti, ei cu treaba lor eu cu treaba mea. Ajungem pe soare la gara din Pitesti, ne luam bilete dus-intors, trenul cu care trebuia sa ne intoarcem fiind cel de la 19:20, ce pleaca din Gara de Nord.

La dus totul ok, am dormit tot drumul, soare in Bucuresti, chiar daca mocirla pana la glezne.

Ai mei au plecat la conferinta lor si eu am ramas cu o prietena dupa ce mi-am rezolvat. A fost o super zi petrecuta cu ea, in care ne-am delectat cu dulciuri fine prin cafenele cu pretentii (he he, ma mai rasfat si eu). Era 6:30. Il sun pe tata sa-l intreb pe unde este si-mi spune ca ne vedem la 7 in gara. Bun, ajung eu la 7 in gara… ai mei pe nicaieri. Iau telefonul si sun din nou, si aflu ca ei nici macar nu plecasera din Piata Muncii de la hotelul unde se tinea conferinta si ca nu mai prindem trenul, dar el spunea ca nu-i problema, mai avem un tren la 9. Nu prea-mi suradea ideea, sambata seara… aveam planificata o iesire. Dar hai fie, renunt si la asta numai sa ajung eu acasa.

Ma deplasez spre Piata Muncii, gasesc hotelul si intru in hol. Acolo mama toata un zambet, parca n-avea nici o problema. Cum imi vede moaca posomorata imi si zice:

-Dar tu ce-ai? Nu te-ai simtit bine?
-Ba da, a fost excelent, numai ca am pierdut trenul in caz ca nu stii.

Pauza. Cred ca la inceput a crezut ca am zis-o la misto, apoi si-a dat seama ca eu de fapt nu glumeam.

-Vorbesti serios? Pai si ce facem?

-Stati linistite, mai avem un tren la 9, a spus tata increzator.

-Ma scuzati domnule, dar trenurile de la 9 s-au desfintat, ne-a instiintat un barbat din hotel

Alta pauza lunga.

-Si noi acum ce facem…? intreb eu fara vlaga in glas.

-Hai lasa ca nu cred, mergem la gara si ne interesam, poate domnul nu e bine informat (tata inca spera la o minune).

Luam metroul si ajungem la gara, la 7:45 eram la ghiseu si ne interesam de urmatoarele curse.

-Buna ziua, am pierdut trenul de la 7:20 si vrem sa stim ce curse mai sunt spre Pitesti in seara aceasta.

-Nici una, decat un singur Personal care pleaca din gara Basarab la 8:10, mergeti pe primul peron pana la capat, poate il prindeti.

Si dai si alearga prin gara de Nord, apoi pe peron. O statie de metrou. Eu care de fapt nici nu stiam prea bine ce e ala Personal, o luasem la fuga numai rugandu-ma sa-l prind sa ajung si eu acasa.

Din (ne)fericire il prindem, vorbeste tata cu controlorii, le explica situatia iar respectivii, baieti buni, ne spun sa urcam in primul vagon la clasa intai fara sa platim alt bilet. Eu eram fericita… waaa clasa intai, nu poate sa fie atat de rau, dar fericirea mea a pierit de cum am vazut primul compartiment.  Din 20 de compartimente, doar 4 aveau lumina.

Cautam unul mai liber, era un loc unde un nene statea singur, si nu avea bec ce-i drept, dar parea ok.

Intram inauntru, spunem si noi bunaseara si ne asezam pe locuri. Nenea avea chef de vorba si ne intreaba de una si de alta. Noi ne dezbracam (pentru ca era o caldura sufocanta inauntru) si ne agatam hainele. Urmatoarea conversatie a sunat cam asa:

-Eu zic sa aveti grija cand coborati si va luati hainele din cuier, sa nu aveti vreo surpriza in ele, zise nenea.

-Va referiti la vreun paduche? dadu mama replica ironic, zambind amuzata.

-Nu doamna, ma refer la un soricel, tocmai am facut cunostinta cu el mai devreme si sta sub bancheta dumneavoastra.

Gata… asta a fost si i-a pierit mamei zambetul. Mie-mi picase fata si tata se amuza de moaca noastra. Sar ca arsa, imi iau haina si dau sa ies afara in timp ce nenea spune ceva de genul „offf mai bine nu va spuneam, acu’ nu mai am parteneri de drum”.

Pe coridor controlorii se amuzau de zarva creata de mine, si vine unul dintre ei si ma intreaba ce am patit.

-Pai cum ce am patit?! Ma duc in alt compartiment, acolo sunt soareci. ( adica ce? Dupa ce ca are soareci, compartimentul nici nu avea bec, deci puteau intrusii sa ma ia prin invaluire)

-Soareci domnisoara? He he, pai credeti ca nu sunt in toate compartimentele soareci?!

Vaaai, ii trag pe ai mei si ne ducem intr-un compartiment luminat, soareci sau nu, macar pe lumina pot sa-i vad, deja imi imaginam razboaie intre mine si ei -muhahahaaaa.

Dupa schimbul de uzualele salutari cu celelalte persoane din compartiment, ne asezam pe scaune. Cred ca inauntru erau 35˚C dar nu m-am mai dezbracat, chiar daca eram rosie la fata si clocotea sangele in mine. Numai geanta am pus-o in spatele meu, langa spatar.

Mai ies odata pe coridor, il gasesc pe nenea controloru’ si-l intreb cat face trenul pana in Pitesti.

-Pai domnisoara… na, ce sa va zic, cam 3 ore-3 ore jumate’.

God, are you playing poker with me tonight?!

E clar, asta nu e seara mea buna. Ma intorc in compartiment si ma asez resemnata pe scaunul meu. Imi uitesem acasa mp3-ul, cartea, revistele… 3 ore fara apa si mancare, in the middle of nowhere. In sfarsit, porneste trenul greoi la drum. Dupa 3 minute se opreste. Mai merge 10 minute, iar se opreste 5.

-Asa o sa mergem tot drumul?

-Cum adica domnisoara? Pai in seara asta merge chiar repede, de obicei merge mult mai incet, imi spune un controlor din usa, mandru de performanta trenului din seara aceea.

-Of vai, ma simt onorata, mormai in timp ce simteam ca o sa innebunesc.

Ai mei se uita la mine amuzati si isi schimba o privire complice.

-Vai daca ai vedea ce mutra ai, spune mama. In studentie luam trenul si plecam la mare. Asa am calatorit eu, si nici macar la clasa intai, la clasa intai mergeau doar securistii. Noi stateam la clasa a doua, si asta daca aveam noroc de bilet.

-Mama nu mai suntem in vremea comunistilor.

-Las’ ca nu-ti prinde rau.

Iau telefonul si o sun pe A. Ai mei inca se amuzau pe seama mea in timp ce ii povesteam ei cat urasc eu personalele. Si cand ma miorlaiam si eu mai cu foc… se duce semnalul. Pica linia telefonica. Supppeeer! Zeita Fortuna isi pusese pata pe mine, si pana nu mi-a casapit nervii nu s-a lasat.

A urmat un moment de liniste, cand deodata ii suna telefonul unei fete din compartiment.

-Alo? Tu esti Maricico? Da fata, da, sunt in tren, auzi fataaa hai sa-ti zic ce a facut Alinuta fata, s-a combinat cu Costica fata, s-au combinat seara la discoteca , sa mor daca nu. Costica s-a indragostit de ea pe maneaua aia smechera rau, aia noua a lu’ Guta fata. Vai fataaaa ai vazut ce bine ii sta lu’ Gigel cu suvite mov? Vaaai fata, abia astept peste 2 saptamani fac 17 ani, sper sa ma ceara Ionica de nevasta, nu vreau sa ma prinda 18 ani nemaritata fata. Iti dai seama ce rusine?! […]

Asa a continuat sa vorbeasca la telefon pana a coborat in statie, pe undeva prin Ciocanesti. Ce pot sa zic? Fataaaa iti urez tot norocul din lume, si sper ca Ionica sa te ceara in casatorie si sa aveti puradei multi cu suvite mov in cap, care sa se nasca pe ritm de salaaam tzaaa reggeton tzaaa.

Mai mergem noi ce mai mergem si-mi aduc aminte ca aveam un Lion in geanta. Iau geanta din spatele meu si… fericire! Un ghemotoc de guma mestecata si intarita statea pe spatele ei. A urmat un moment in care i-am transmis o puzderie de ganduri „pasnice”  celui care lipise guma acolo.

O doamna draguta care statea in fata mea imi da un servetel si ma ajuta sa curat. Intram noi in vorba si ma intreaba cati ani am.

-Esti la liceu nu?

-Da.

-Ehe, imi aduc si eu aminte cand eram la liceu, frumoase vremuri, bucura-te de ele.

Femeia vorbea de parca avea 35 de ani… si cam de atata arata. Statea in brate cu un copil, iar langa statea barbatul ei.

-Eu acum am 24 de ani, iar pe asta mic l-am facut la 19.

Imi picasera ochii, zau ca numai de 24 de ani n-arata, femeie muncita nu gluma, si totusi parea destul de inteligenta si cu mult bun simt.

Cand incepeam si eu sa ma obisnuiesc cu personalul incepe si rasuna maneaua din compartimentul vecin. Oare se putea sa nu se intample asta? Nu, normal ca nu, nu se putea sa lipseasca pitoreasca manea. In momentul ala imi doream din tot corasonu’ sa am niste boxe uriase si sa le zbor creierii tovarasilor mei manelisti cu ceva System of a down, chop suey de preferinta, poate cine stie as fi reusit sa convertesc cativa. Dar cum nororcul nu tinea cu mine, n-au cazut din cer nici boxele si nici melodia. Pacat.

-Vai si ce chef aveam de dansat in seara asta… suspin eu.

-Ai chef de dansat? Las’ ca esti aici la club CFR, ai o sambata unica.

Mdea, chiar ca unica.

Si… cireasa de pe tort. Ne aproapiam de Golesti. Mai erau 2 statii pana acolo. Oprim in prima statie (care nici macar nu avea curent) dupa care pornim din nou la drum. Dupa nici 3 minute trenul se opreste brusc. Zarva mare pe coridor, controlorii alergau dintr-o parte in alta, se ciocneau intre ei, injurau de mama focului. Eu eram bulversata. Ce naiba s-a mai intamplat?

Tata rade.

-Cristina, cum ti-a placut Domnul Goe?
Eram si mai bagat in ceata. Ce naiba legatura are Domnu’ Goe cu situatia asta?

-Huh? Domnul Goe? Mda, ce pot sa zic, funny povestea, dar de ce ma intrebi?

-Tocmai ai vazut cum e sa traga cineva semnalul de alarma.

Ahaaaa, deci asta se intamplase! Si am primit si explicatia de la un controlor care injura nervors pe coridor:

-Afurisitii astia, trag semnalul de alarma langa casa lor ca sa-i lase trenul chiar la usa, ca vai domnule ei nu pot sa mearga pe jos de la gara pana acasa! Si injuraturile de rigoare, pe care nu o sa le mai reproduc, banuiesc ca va dati voi seama.

Urmatoarea gara, iar oprim, stam cateva minute dupa care pornim din nou la drum. Guess what? Se gasesc alti afurisiti sa mai traga odata semnalul de alarma. Bai frate, parca daduse strechea in ei, zau asa!

Si finally statia de la Golesti, dupa care urmeaza mult doritul si asteptatul Pitesti. Trenul era gol cand am ajuns. Va dati seama ca nu prea mai exista persoane care sa mearga cu personalul de la Bucuresti la Pitesti, sambata noaptea de la 8. Si am ajuns in Pitesti la 11 jumatate. Deci da, 3 ore de mers cu trenul si de frecat la nervi in continuu.

Inca nu mi-am revenit complet, sunt inca bulversata, chiar daca acum imi apare un suras in coltul gurii cand ma gandesc la sambata mea, la cum am trecut eu de la dulciuri fine la compartimente cu soricei. Si nu sunt eu aia pretentioasa care face urat daca n-are nu stiu ce conditii, dar cu siguranta a fost ceva neobisnuit. Sunt convinsa ca peste 2 saptamani probabil o sa fac o criza de ras cand o sa-mi aduc aminte.

 Asta a fost. Din categoria „numai mie putea sa mi se intample” v-am istorisit cum poti sa faci 3 ore jumatate pe un drum de 100 de km. Hope you enjoyed it, see ya next time!

 

Autor:   Cristina

0  comenteaza 23 February, 2010  


Comentarii
   login      >>|user nou?   >>
--------

<< hellobacau  | hellosibiu  >>
--------

Locatii
* Cinema / Teatre
* Muzee / Galerii
* Cluburi, baruri, pub-uri * Shopping
* Pizzerii * Farmacii
* Hoteluri / Turism * Banci
* Intretinere / Sport * Benzinarii
* Auto * Notariate
* Administratie locala *Diverse
* Agentii Imobiliare * Restaurante
--------

--------


--------


Poza zilei
poza zilei
--------
logo HP home | despre noi | sitemap | ajutor | termeni si conditii | contact
© Copyright Hello Pitesti 2008. Toate drepturile rezervate.